Comitetul Național pentru Situații de Urgență, noi măsuri adoptate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Comitetul Național pentru Situații de Urgență, noi măsuri adoptate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 post thumbnail
0 Comments

Comitetul Național pentru Situații de Urgență, al cărui președinte este premierul Ludovic Orban, a adoptat Hotărârea nr. 49 din 13.10.2020 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Notorietatea emiterii acestui document vine ca urmare a analizării factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României la data de 11.10.2020, luând în considerare persistența unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul național, precum și apariția zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate, dar și în contextul necesității de creare a condițiilor socio – economice necesare relansării graduale a economiei naționale, concomitent cu menținerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.

Hotărârea conține 8 articole și două anexe cu măsurile de prevenire și control al infecțiilor, măsuri propuse a se aplica pe durata stării de alertă. Dintre articolele conținute în hotărâre menționăm necesitatea prelungirii stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 15.10.2020, măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, necesar a fi adoptate începând cu data de 15.10.2020, în contextul epidemiologic actual, și care se regăsesc în Anexa 1, cuprinsă în hotărâre, cât și Anexa 2 cu lista țărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, în vigoare începând tot cu data de 15.10.2020.

Hotărârea nr 49/13.10.2020 poate fi consultată accesând link-ul.

Categories: