Noi reglementări privind aplicarea măsurilor în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2

Noi reglementări privind aplicarea măsurilor în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2 post thumbnail
0 Comments

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a aprobat Ordinul privind modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 1.513/2020 pentru aprobarea planurilor privind modalitatea de aplicare de către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, de către unităţile sanitare, precum şi de către serviciile de ambulanţă judeţene şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi de medicii de familie a măsurilor în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

Conform documentului, pacientul pozitiv SARS-COV-2 nu mai trebuie retestat RT-PCR timp de 90 zile de la vindecare, cu excepția persoanelor cu imunodepresii severe sau a celor care dezvoltă simptomatologie clar sugestivă. Dacă retestarea totuși se petrece, un rezultat pozitiv în perioada de 90 de zile de la vindecare nu poate fi considerat o nouă infecție, cu excepția persoanelor cu imunodepresii severe sau a celor care dezvoltă simptomatologie clar sugestivă.

Pentru triajul simptomaticilor, conform definiției de caz, în UPU/CPU, având în vedere necesitatea de a descongestiona cât mai rapid, dar și în siguranță, aceste zone s-a creat cadrul legal pentru utilizarea testelor de detecție a antigenelor SARS CoV-2.

Concomitent cu testul rapid se va face și recoltare pentru RT-PCR. Pacienții cu rezultat pozitiv la testul rapid vor fi izolați imediat în zonele Covid; pacienții cu rezultat negativ la testul rapid vor fi menținuți în zona tampon dacă prezintă simptome care necesită spitalizare; dacă nu necesită spitalizare, aceștia vor fi lăsați la domiciliu până la primirea rezultatului RT-PCR. Pentru asimptomatici nu se recomandă la acest moment utilizarea testelor rapide.

Până la confirmarea infecției cu o boală infectocontagioasă, persoanele care prezintă semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, se izolează la domiciliu sau la o altă locaţie aleasă de aceasta. În aces caz, persoanele aflate în această situație, au obligația de a contacta și informa medicul de familie despre ipoteza în care se află, inclusiv cu privire la locul în care au decis să se izoleze. Medicul de familie are obligația luării în evidență și monitorizării stării de sănătate a persoanelor respective şi transmite direcției de sănătate publică fișa de monitorizare a persoanei izolate pe baza Fișei de monitorizare.

Ordinul de ministru prevede și modificări ale traseului pacientului depistat pozitiv la noul coronavirus.

Pentru mai multe informații, accesați link-ul http://www.ms.ro/2020/10/28/ordin-privind-modificarea-si-completarea-ordinului-ministrului-sanatatii-nr-1-513-2020/

Categories: