Buletin informativ 15 noiembrie 2020

Buletin informativ 15 noiembrie 2020 post thumbnail
0 Comments

În județul Vrancea, în data de 15 noiembrie 2020, după intrarea în vigoare a Legii 136/2020 privind carantina și izolarea, se află în carantină la domiciliu 847 persoane,  0 în izolare instituționalizată și 277 în izolare la domiciliu

În spitalele de la Focșani și Adjud se află internați 144 de pacienți, dintre care 15 la ATI, 8 la Focșani și 7 la Adjud. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 3327, iar a persoanelor decedate la 167. Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 26636 de teste, fiind depistate 4432 de persoane pozitive.

Reamintim faptul că a fost înființată o linie TelVerde – 0800800165, la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară.

DSP Vrancea a efectuat 41 misiuni cu participarea unui numar de 23 cadre medicale, astfel:

– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru inregistrarea rezultatelor la testele COVID pe platforma CORONA FORMS;

– 8 misiuni cu 2 cadre medicale pentru codificarea probelor recoltate la cazurile suspecte  COVID;

– 8 misiuni cu 7 cadre medicale pentru inregistrarea datelor privind persoanele testate COVID si izolarea persoanelor care au intrat in  contact direct cu persoane COVID pozitive;

– 15 misiuni cu 7 cadre medicale pentru efectuarea anchetelor epidemiologice;

– 4 misiuni cu 2 cadre pentru introducere coduri noi in baza de date;

1 misiune cu  1 cadru  medical pt. recoltarea de  probe biologice

– 1  misiune cu 1 persoana pentru decontaminare DSP Vrancea;

– 2 misiune cu 1 cadru medical pentru raportarea stocurilor de materiale.

Categories: