COMITETUL NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ a adoptat HOTĂRÂREA nr. 29 din 13.06.2020, privind propunerea unor măsuri de relaxare necesare în contextul epidemiologic actual, ce intră în vigoare începând cu ora 00.00 a zilei de 15 iunie 2020.
* În conformitate cu prevederile art.1, pct.2, 2A1, 2A2 din Anexa nr. 2 si art.4, pct.1A1 din Anexa nr. 3 la HG 394/2020 privind declararea stării de alertă si măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID -19 cu modificările si completările ulterioare,
* în contextul necesităţii de creare a condiţiilor socio – economice necesare relansării graduale a economiei naţionale, concomitent cu menţinerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă,
* în temeiul prevederilor art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, ale art. 20 lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, si ale art. 2 si art. 4, din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea si componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă cu modificările si completările ulterioare,
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1 (1) În baza propunerii Institutului Naţional de Sănătate Publică, se aprobă, începând cu data de 15.06.2020 ora 00:00, eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuinţă/locaţia declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz, pentru persoanele asimptomatice care vin în România din următoarele ţări: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.
(2) Lista cu ţările care fac obiectul prevederilor de la alin.(1) se publică de Institutul Naţional de Sănătate Publică pe site-ul www.insp.gov.ro .
Art.2 Zborurile către şi dinspre ţările care fac obiectul excepţiei prevăzute la art. 1, se vor relua în condiţiile stabilite de HG 394/2020 privind declararea stării de alertă si măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea si combaterea efecte lor pandemiei de COVID -19, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.3 (1) Lista cu ţările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare, se actualizează săptămânal de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni până la ora 16:00, în vederea introducerii în listă a unor noi ţări.
(2) Lista actualizată va intra în vigoare la 24 ore de la momentul aprobării acesteia de către CNSU.
Art.4 Situaţia epidemiologică din ţările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuinţă/locaţia declarată, se monitorizează de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, care, în cazul unei evoluţii nefavorabile susţinută pe o perioada de 14 zile, va propune CNSU eliminarea acestora din lista prevăzută la art.1..
Art.5 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.
PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
Documentul poate fi vizualizat și aici: https://drive.google.com/…/1L7p4KXaXErOX7HPj_ggCKM0z7…/view…
Last Updated on 14/06/2020 by Stanciu Silviu