Directorul Direcției de Sănătate Publică Vrancea, dr. Cătălin Bunghez, și dr. epidemiolog Marina Maiorov au întreprins luni, 25 ianuarie 2021, o acțiune de verificare la Centrul de afecțiuni Cronici din Panciu, pentru a urmări stadiului amenajării viitorului centru de vaccinare și avizarea pentru funcționarea corespunzătoare a acestuia, conform Strategiei de Organizare Națională.La acțiune a participat și edilul orașului Panciu, Nicolai Mărăscu, stabilindu-se împreună detaliile de funcționare ale centrului, prin stabilirea circuitelor funcționale din punct de vedere epidemiologic (triaj, recepție, așteptare, cabinete de vaccinare, zona post vaccinală pentru persoanele care urmează a fi supravegheate după această procedură), cât și personalul medical implicat în procesul de imunizare.Centrul de vaccinare va deveni funcțional începând cu data de 8 februarie 2021.
Last Updated on 26/01/2021 by Stanciu Silviu