Directorul executiv al DSP Vrancea, dr. Cătălin Bunghez, a fost prezent joi, 9 septembrie 2021, la Soveja, cu ocazia semnării unor protocoale de colaborare între Primăria localității și Universitatea ”Dunărea de Jos” Galați, respectiv Asociația Club Sportiv Suporter Club Oțelul Galați, pentru realizarea unor proiecte în comună. Unul dintre protocoale vizează dezvoltarea în comuna Soveja a unui centru de formare profesională și transfer tehnologic, având ca obiectiv principal reconversia profesională, cursuri de calificare și specializare pentru locuitorii din Soveja și localitățile învecinate, dezvoltarea unei baze de cercetare în acvacultură, a unui centru de recuperare medicală și balneo-fizio-kinetoterapie.
Pe lângă primarul comunei Soveja, Ionuț Filimon, și consilierii locali sovejeni, la eveniment au mai fost prezenți președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma, deputatul Ion Ștefan, subprefectul Claudia Serafimciuc, vicepreședintele CJ Vrancea Ionel Cel-Mare, viceprimarul municipiului Focșani, Ana-Maria Dimitriu.
Last Updated on 09/09/2021 by Stanciu Silviu