Direcția de Sănătate Publică Vrancea continuă seria de informări către populație, în contextul pandemiei cu COVID-19. Sunt câteva recomandări esențiale pentru a limita cât mai mult răspândirea noului coronavirus, într-un efort concertat al tuturor sectoarelor din societatea noastră. Riscurile infectării personalului medical, aflat în prima linie în lupta cu răspândirea noului coronavirus, reprezintă o problemă majoră. Mii de cadre medicale își dedică întreaga pricepere și energie pentru a vindeca oamenii loviți de flagelul pandemic cu COVID-19, iarfolosirea corectă a echipamentului de protecție este de maximă importanță. Recomandările de față se adresează personalului din secțiile ambulatorii de specialitate și includ măsurile de precauție care trebuie puse în aplicare de către personalul medical care îngrijește pacienții cu COVID-19, prin utilizarea PPE în mod corespunzător. Acest lucru implică atât selectarea echipamentului individual de protecție adecvat, cât și echiparea și dezechiparea corespunzătoare a acestuia.
Last Updated on 14/05/2020 by admin